Supported by:

Tica Darie

Salut, 

Imi zice Tică și am 20 de ani, iar in 2012 am alergat primul meu maraton în Copenhaga! Apoi am traversat Europa pe bicicletă de unul singur din Copenhaga până la Roșia Montană pentru a susține salvarea acelui loc minunat și a oamenilor. Pe 3 Martie 2013 am încercat să alerg 100 km de unul singur, dar am reușit doar 50. În Aprilie/Mai am alergat 3 maratoane dintre care unul montan și un semi-maraton, iar  pe 1 iunie de Ziua Copiilor am încercat din nou să alerg 100, dar am reușit doar 51. N-am renunțat la obsesia asta de a alerga 100 km pentru a simți ce înseamnă să alerg atat de mult și ce stări pot să ating. Două săptămâni mai târziu i-am mai dat o încercare, iar de data asta am reușit să alerg 101 km. 

Toate activitățile mele sportive au susținut aceeași cauză, iar acum sunt într-un tur de 3000 km pe bicicletă tandem din Copenhaga la Roșia Montană și tot mă gândeam la acest Dublu Maraton așa că n-am mai rezistat și m-am înscris.

VOI ALERGA 84 de km pentru "Pădurea Copiilor" pentru a strânge fonduri pentru plantarea a 50.000 de puieți, câte unul pentru fiecare nou-născut din sudul țării. 

Îmi pasă de natură, încerc să fac cât pot eu pentru a atrage atenția că trebuie sa protejăm, ocrotim și să conservăm elementele mediului natural. Susțin acest proiect "Pădurea Copiilor" și mă ofer de pe acum voluntar la plantarea de puieți.

CE FACI DEOBICEI CU 10 RON?
Eu îti propun să îi donezi. 10 RON = 1 km alergat de mine pe Transfăgărășan. 840 Ron = 84 km alergand. Daca 84 de persoane ar dona 10 RON atunci eu îmi voi atinge obiectivul propus de a strânge 840 Ron, iar împreună vom susține proiectul "Pădurea Copiilor". Iți mulțumesc frumos pentru orice susținere! Voi fi cu gândul la tine când voi alerga și cu siguranță vei fi o motivație în plus pentru a termina o asemenea cursă.

Numai bine,
Tică


Donatii

Mihai Botez: Sa traiesti mult si bine Tica, pe masura inimii tale mari. Sa-ti pastrezi entuziasmul si sa faci in continuare lucruri frumoase pentru ca starea asta e contagioasa. Sa ai incredere in tine, sa ai incredere si in oameni si credinta in Dumnezeu si vei muta muntii din loc... sau ii vei pastra acolo unde sunt acum. :)
05/09/2013
10 Ron
Cristina& Ka: Tica drag, iti dorim o experienta cat mai frumoasa pe Transfagarasan!
04/09/2013
100 Ron
Nicoleta Rapisca: Apreciez entuziasmul tau. Multa bafta!
04/09/2013
10 Ron
Mihai Pantis: Bafta tinere! Te felicit pentru entuziasm si perseverenta si sa pui si pentru mine un copac :)
04/09/2013
21 Ron
Ciobanu Octavian: Salut Tica ! Dupa cum iti ziceam luni la Universitate, vreau si eu cativa km, se pare ca cei 84 s-au terminat! Asta e! Se pare ca va trebui sa faci iar 100km :)) Bafta! Ne vedem pe Transfagarasean !
04/09/2013
30 Ron
Alexandru Paun: Padurea este plamanul unui popor. Fara copaci murim repede. Bafta Tica,
03/09/2013
100 Ron
Cosmin Tronaru: Uniti salvam Rosia Montana!
03/09/2013
10 Ron
ANCA NICULA:
03/09/2013
50 Ron
dan serbanescu: Keep running!!!!!!!
03/09/2013
50 Ron
Mirela M: Esti cea mai pozitiva persoana pe care am vazut-o. Bafta si sa iti implinesti toate visurile!
02/09/2013
80 Ron
Irina Harau: Tică, ești o inspirație! :) La cât mai mulți kilometrii! Spor mult!
27/08/2013
100 Ron
cristian&simona onet: Tica, ai si de la noi tot respectul pentru ambitia, implicarea civica si mai ales optimismul tau exuberant! Tare ne bucuram ca te-am intalnit personal la Rosia Montana atat anul trecut cat si acesta, la FânFest! Mult succes in tot ceea ce faci!
27/08/2013
80 Ron
Ada Filipoaia: haida sushieveni!!!
27/08/2013
10 Ron
Ana Fasic:
27/08/2013
10 Ron
Diana-Maria Enisor: Bafta Tica ! Ma bucur ca am putut si eu sa ajut prin acest gest simbolic. Felicitari pentru tot ceea ce faci !
27/08/2013
20 Ron
Laura Mîrfu: Baftă multă, Tică, si felicitări pentru lucrurile care le faci! :)
27/08/2013
10 Ron
Claudiu Antohi: Mult noroc si putere!
27/08/2013
30 Ron
Radu Maxim: Bravo Tica! Entuziasmul si perseverenta ta sper sa te duca tot mai sus! Succes! :)
27/08/2013
10 Ron
Iuli Darie: Bafta, Ticaaaaaa! Ne vedem la Transmaraton! :*
26/08/2013
50 Ron
Emil Ferent: Go go!
15/08/2013
20 Ron
Bogdan Pomohaci: Bafta la dublu maraton!
12/08/2013
100 Ron
Constantin Sculeac: La multi ani! Bafta si de data asta!!! Dupa cum iti spuneam ... continua cu aceeasi ambitie si acelasi entuziasm :)
12/08/2013
10 Ron
Cristi Macovei: Bafta Tica!
12/08/2013
25 Ron
alexandra timpau: La multi ani! :*
12/08/2013
50 Ron
Mihnea Donciu: La multi ani, Tica! Ne vedem la Transmaraton! Bafta
12/08/2013
50 Ron
Floricica Neacsu: Te urmaresc de ceva vreme...esti ,,numai inima''.Succes, urmeaza-ti visul!
04/08/2013
15 Ron
Sanda Barabas: Felicitari, Tica! Cu oameni ca tine, planeta noastra are o sansa!
16/07/2013
30 Ron
Oana Pop: Succes!
16/07/2013
10 Ron
Ioan Mocanu: Multa bafta Tica!
16/07/2013
50 Ron
ioana sanpetrean:
16/07/2013
10 Ron
anca zapodeanu: Bafta!!
16/07/2013
10 Ron
George Rau: Bravo Tica !
15/07/2013
30 Ron
bogdan barsanu: buna, felicitarile mele pentru tot ceea ce faci si eu contribui cu 10 Ron.
15/07/2013
10 Ron
Stefana Iosub: Te felicit din tot sufletul pentru exemplul pe care il oferi altora si pentru asta vreau sa te sustin!
15/07/2013
10 Ron
Ana-Maria Mihoc: apreciez enorm ceea ce faci...dedicarea si initiativa prin care incerci sa schimbi cate ceva in Romania noastra. Mult succes!!!!!
15/07/2013
10 Ron
840 RON Tinta
1221 RON Donatii stranse

145,4% din tinta

Padurea Copiilor - plantarea si ingrijirea a cate unui copacel pentru fiecare nou nascut din Romania

Campania Padurea Copiilor isi propune plantarea si ingrijirea a cate unui copacel pentru fiecare nou nascut din Romania.

Pentru 2013 obiectivul este de 50.000 de puieti ce vor plantati in sudul Romaniei, o zona afectata mai intens de schimbarile climatice (inundatii, inzapeziri, seceta etc.). Copaceii plantati vor deveni in 50 de ani o padure adulta de 6 hectare ce va absorbi peste 3000 de tone de CO2 si va imbunatati calitatea solului, microclimatul si biodiversitatea zonei.


Manager de proiect

Gabriel Solomon
gabriel.solomon@viitorplus.ro

http://viitorplus.ro/

Viitor Plus

Infiintata in 2006 pentru a stimula si contribui la transpunerea in practica a conceptului academic de dezvoltare durabila la nivel de individ, organizatii si comunitati.


Mai multe detalii